Despre neputință – partea II.

01.07.2021

Cum procedăm atunci când trăim într-o lume a vitezei, o lume cu multiple posibilități și modele?

Ce alegem să credem despre noi, despre resursele și capabilitățile noastre și ce transmitem mai departe copiilor noștri?

Încrederea în sine este un concept care a preocupat mulți psihologi, pedagogi și filozofi de-a lungul timpului. Este o dorință mai mult sau mai puțin conștientă a fiecărei ființe umane.

O rețeta clară și ușor de pus în practică pentru a avea încredere în tine nu există totuși.

Vedem astăzi modele de succes la tot pasul. Vedem alți oameni care au dobândit faimă sau avere relativ ușor sau care parcă sunt extraordinari în ceea ce fac, mereu fericiți și totul atât de accesibil și natural. Marketingul și social media alimentează aceste modele și astfel creează impresia că este ușor sau foarte probabil să reușim și noi, aproape fără efort și dacă se poate instantaneu.

Ne confruntăm însă cu dificultăți în a replica aceste modele “de succes”. Ajungem să ne descurajăm și să ne pierdem încrederea în noi atunci când ne dorim să facem prea multe, într-un timp prea scurt și la fel de bine că alții.

Ce înseamnă lipsa încrederii în sine?

Această lipsă de încredere în sine se vede în pasivitate, în dependențe și în dificultăți de comunicare și de colaborare.

Tot din lipsă de încredere vine și nevoia oamenilor de a abuza fizic sau doar verbal, nevoia exacerbată de a-și impune punctul de vedere sau de a înjosi persoanele care nu sunt de acord cu ei, imposibilitatea de a recunoaște nevoile celuilalt și lipsa de empatie și  amabilitate.

O persoană lipsită de încredere în sine nu are o viziune asupra propriei vieți și nu își asumă rolul în diversele ecosisteme și responsabilitățile care derivă din aceste roluri. Există o nepotrivire între intenții sau vise și comportamente și acțiuni. Are dificultăți în a-și stabili obiective și a face pași concreți pentru a le transforma în realitate.

Sună familiar? Vezi aceste tipare la tine sau la cei din jurul tău?

Mai grav este că transmitem involuntar copiilor noștri aceste tipare:

• ideea că performanța este mai importantă decât plăcerea sau decât viața însăși;
• idee că viața nu merită trăită, dacă “nu faci ceva cu ea”, iar acel ceva astăzi trebuie să fie cât mai vizil și apreciat de mediu;
• idee că trebuie să fii perfect și să faci totul foarte bine;
• sau că, indiferent cât efort depui și ce faci, tot timpul este cineva mai bun ca tine sau care ajunge primul acolo unde tu îți dorești și pentru tine nu mai rămâne nimic bun.

Și într-o lume a abundenței te poți confrunta cu o mentalitate de neputință, de falsă competiție, de lipsuri si piedici, de cele mai multe ori moștenite sau preluate din mediu.

Cum se manifestă stima și încrederea în sine?

Se manifestă prin acceptarea și depășirea sentimentelor de nesiguranță și de teamă, sentimente de cele mai multe ori inerente situaților din viață la care ne expunem în mod voit sau la care suntem expuși în afara controlului nostru.

Se manifestă prin cunoașterea și acceptarea propriilor limite dar și a propriilor abilități și transformarea lor în competențe pentru creșterea și menținerea stării de bine pentru noi și pentru cei dragi.

Se manifestă prin deschiderea față de noi experiențe de viață, noi idei, noi oameni, noi optiuni de a gândi și trăi, precum și prin găsirea sensului, acceptarea, respectarea și utilizarea cât mai bine cu putința a ceea ce avem și experimentăm în prezent.

Se manifestă prin modul în care relaționăm și comunicăm, prin modul în care primim atât critica cât și complimentele, prin modul în care știm să oferim aprecierea și critica constructivă sau doar un feedback celor din jur.

Se manifestă prin bucuria de a trăi, de a respira, a ne mișca, a experimenta, a învăță, a cunoaște, a relaționa, a empatiza, a contribui, a simți, a gândi…

“Fii tu însăți/însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”. Mahatma Gandhi

Autor: Oana Zapca