Micile Miracole

Parteneri

Parteneriatul este o formă de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul unei viziuni și a unui obiectiv comun. Ne-am intersectat în cadrul unor proiecte sau doar am ales să ne susținem reciproc deoarece credem că educația copiilor și evoluția noastră ca indivizi și ca specie depinde de capacitatea noastră de a colabora.

Suntem diferiți și avem pasiuni și interese diferite și tocmai acest lucru ne aduce de cele mai multe ori împreună. Comunitatea, prin proiectele și modelele pe care le oferă, este un partener important, alături de părinți și scoală în formarea copiilor. 

Mediul în care copiii trăiesc poate sprijini sau devia vieţile lor și poate determina multe dintre valorile și convingerile lor. Educaţia pe care copilul o primește în familie, în şcoală şi de la comunitate este cea care desăvârşeşte fiinţa umană. 

Fiecare din acești partneri, contribuie în modul său unic la a furniza cadrul, proiectele și modele pentru copiii noștri.

EduCaB este o platformă internațională, inter-instituțională, inter-disciplinară lansată în 2015, după implementarea unui proiect pilot in 2013, cu scopul de a crește capacitatea bibliotecilor publice de a răspunde nevoilor locale, catalizând resurse educaționale pentru activarea unor mecanisme de dezvoltare durabile în comunități.

 

Narcisa - ceramica

Licențiată în pedagogie alternativă, specializată în lucrul cu lutul și ceramică.

Organizează evenimente pentru grupuri de copii sau adulți, aniversări petrecute într-un mod inedit.

 

Biblioteca orășenească Titu

Biblioteca Orășenească Titu. Aici, copiii se împrietenesc cu poveștile și cărțile. 

Tot aici se desfășoară ateliere de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți.